Pentru ca un om nemântuit să înceapă să Îl caute pe Dumnezeul cel viu, trebuie, mai întâi, ca Domnul Însuși să îl atragă la Sine.

Pentru ca mie, păcătoasei, să îmi treacă prin minte gândul corect cu privire la Dumnezeu, înăuntrul meu trebuia să se facă o lucrare de iluminare. Isus a spus: ”Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44).

Eu m-am născut într-o familie bună, inteligentă. Părinții erau gata să facă orice pentru fiica iubită. Am absolvit școala cu medalie, am intrat la institutul de medicină. Eram o fată deșteaptă și interesantă. Dumnezeu mă înzestrase cu toate! Însă una este să primești binecuvântarea și alta este să o poți păstra….

Eu am început să pierd totul din ziua când am încercat prima țigară de marijuana. Fără să conștientizez seriozitatea eventualelor consecințe, mi se părea că sunt fericită. Pe neobservate, m-am implicat în cercul unor tineri cu care pentru prima dată am utilizat droguri injectabile. De atunci am început să trăiesc pentru a mă droga și mă drogam pentru a trăi.

Au început zile insuportabile. Am renunțat la institut în anul cinci, am pierdut toți prietenii cărora nu le plăcea modul meu de viață. Am început să mint, să fur. Relațiile cu cei apropiați s-au înrăutățit. Ei înțelegeau că mă pierd, însă nu puteau face nimic. Numeroase tratamente, plecări peste hotare, închisoare și multe altele: nimic nu mă putea ajuta…

Pe parcursul a cincisprezece ani Tatăl Ceresc făcea totul pentru ca eu să fiu salvată. Și El a reușit totuși să ajungă la inima mea. Eu am întâlnit oameni minunați care m-au ținut de mână ca pe un copil care face primii săi pași în viață. Acești oameni simpli nu dețin comori materiale, însă inimile lor sunt deschise să slujească acelor care ai nevoie de eliberare. Ei m-au acceptat așa cum sunt: bolnavă sau sănătoasă, frumoasă sau extenuată, slabă sau în formă bună. Aceasta nu îi interesează, grija lor este însănătoșirea mea. Ei mi-au arătat locul unde pot găsi un adăpost și să mă simt protejată.

La venirea mea în centrul de reabilitare eu semănam cu un om care nu a mâncat și nu a băut nimic timp de câteva zile. Eu simțeam foame și sete după libertate. Eu am trecut reabilitarea staționară în satul Berezki, raionul Anenii Noi. Acolo mi-au arătat calea spre Dumnezeu. În dragostea Lui eu îmi pot ascunde inima și să-mi predau viața în mâinile Lui.

Tatăl a răbdat purtarea reprobabilă și m-a ocrotit pe parcursul a cincisprezece ani cât m-am drogat. Fiind o narcomană, în mila Sa, El mi-a dăruit un fiu la care nici nu mai visam deja. Însă nici un asemenea cadou eu nu am apreciat: continuam să mă droghez…

Acum El așteaptă răspunsul meu! Iar răspunsul este următorul: corpul meu este templul Lui. Și eu trebuie să îl păzesc, pentru că este inestimabil. Mai bine să rămân flămândă, decât să îmi permit să ”mănânc” ceea ce până nu demult îmi plăcea atât de mult. Domnul a aprins în mine focul unei vieți noi. Conștientizarea faptului cât de jos ai căzut, te ajută să realizezi și să ții minte întotdeauna importanța lucrurilor pe care le-ai dobândit și cât de important este să păstrezi, să ocrotești și să aperi ceea ce ai obținut. Să păstrez toate acestea voi putea doar prin ascultarea mea de Dumnezeu și de acei oamenii care acum mă înconjoară, care au arătat prin propriul exemplu că este posibil să trăiești și să primești satisfacție de la o viață lucidă.

Nu mai vreau să simt cum îmi plânge inima! Nu există comoară mai prețioasă pe acest pământ decât inima mea și feciorul meu! Nu vor mai fi lacrimi de durere în viața noastră! Va fi doar bucuria faptului că eu voi fi o mamă adevărată, iar Tatăl ne va păzi și ne va ocroti.

P.S. Vă doresc tuturor ca inimile voastre să zâmbească întotdeauna și să găsiți în viața voastră acea comoară inestimabilă care rămâne în veșnicie.

Janna